Recunoști caracterele din videoclip?

Un videoclip Performia vizionat de peste 10 milioane de ori în toată lumea și care a inspirat mii de companii.

Imagine-Studiu-de-Caz

Studiu de caz:

Oamenii nocivi îți distrug afacerea

O întâmplare dintr-o companie românească în care o angajare greșită aproape că a distrus complet afacerea care funcționa de peste 10 ani la ora respectivă.

Un exemplu util celor care ar putea avea persoane nocive în companie.

               Serviciile noastre

Recrutare și selecție de personal

Un serviciu profesionist care cuprinde toate etapele necesare pentru angajarea persoanelor productive pentru clientul nostru.

Testări

Testele și chestionarele Performia îți oferă siguranță suplimentară la angajări, dar și o mai bună cunoaștere a potențialului sau a deficiențelor persoanelor deja angajate.

Seminarii și traininguri

Nu păstrăm cunoștințele doar pentru noi. Îi învățăm pe alții tot ceea ce știm!

Pot exista cât de mulți consultanți, dar atunci când vine vorba despre echipa ta, e bine să știi din timp cum să deosebești un performer de un om neproductiv.

Clienții noștri

Ce spun clienții Despre Noi

“Trebuie să recunosc că, în momentul de față, recrutarea mi s-ar părea anevoioasă fără sistemul Performia. Este un sistem care m-a convins de-a lungul celor 3 ani în care l-am folosit, deși la început am fost destul de sceptică în ceea ce privește metoda de recrutare Performia. Am realizat cât de ușor te pot “fura” CV-urile candidaților, în care găsești toate abilitățile și experiența pe care le cauți, dar mai puțin eficiența și productivitatea persoanei. Recomand cu toată încrederea sistemul de recrutare Performia. Pe mine m-a convins pe deplin.”

Anca S.

Responsabil HR, Fomco Group

”Suntem mai mult decât satisfăcuți cu candidatul recomandat pentru a conduce afacerile din România. Persoana aleasă este deosebit de activă și productivă. A fost o alegere foarte bună! Ne așteptăm să continue cu același devotament, cu aceeași pasiune și energie și în viitor.”

Martin S.

Executive Manager, ENERCOM S.R.O.

”Lucrez de peste 3 ani cu Performia România și cu Zsolt Szathmáry. Sunt perfect mulțumit de această colaborare. Pentru toate pozițiile mai importante caut persoană cu el. Prima noastră colaborare a fost pentru o poziție de manager vânzări. Zsolt a găsit destul de repede persoana potrivită, care și în prezent lucrează la firma mea, are rezultate bune și are încă potențial de creștere. De când conduce departamentul de vânzări, lucrăm în trei domenii noi, cu 3 reprezentanți de vânzări noi. Managerul de vânzări conduce și motivează bine echipa.”

Csaba Sz.

Manager, Mozart COM S.R.L.

De ce ai colabora cu noi?

Z
Pentru a economisi timp si bani.
Z
Pentru a face întotdeauna angajarea potrivită.
Z
Pentru ca angajarea reușită să nu fie doar o întâmplare.
Z
Pentru a cunoaște detalii esențiale despre candidat înainte de a-ți călca in birou.
Z
Pentru a-ți crește compania alături de o echipă dedicată si performantă.
Z
Pentru ca problemele de personal să devină succese de echipă.
Z
Pentru a avea alături în permanență o echipă de consultanți profesioniști dornici să te ajute.
Z
Pentru a avea și pentru a face parte dintr-o echipă fericită.

Articole utile pentru compania ta

10 octombrie 2019

CV-ul, instrument de angajare sau loc pentru reclamă personală?

19 octombrie 2019

Întâlnirea cu candidatul – momentul adevărului               

22 martie 2020

Set de supraviețuire pentru antreprenor

Întrebări frecvente către Performia

Ai întrebări legate de activitatea noastră? Poate aici găsești răspunsurile. Dacă nu, scrie-ne și primești răspuns cât de repede se poate.

Ce face Performia România?

Specialitatea noastră este găsirea candidatului productiv.

Nu verificăm doar felul în care candidatul corespunde profilului de job, analizăm şi dacă acesta este omul potrivit, dacă se încadrează perfect în echipa ta. 

Utilizăm o metodă unică de testare și intervievare, completată de verificarea trecutului profesional al candidaților. În felul acesta nu analizăm doar dacă cerințele formale și educația cerută sunt îndeplinite ci ne asigurăm că persoana recomandată a avut rezultate în poziții similare și în trecut.

Ce câștigă firma mea din soluțiile lui Performia România?

Ne asigurăm să nu angajezi doar o persoană cu aspect agreabil și un vocabular convingător, despre care după câteva luni să constați că nu este capabilă să-și facă treaba, iar în scurt timp să devină o povară grea pentru companie.

Ce garanții primesc de la Performia România?

Garantăm forța de muncă productivă!

În selecţia candidaților, ne concentrăm pe rezultatele concrete obţinute de aceștia, nu pe funcțiile ocupate sau pe denumirile titulaturilor prezentate în cv-uri. Analizăm activităţile, rezultatele cu care candidaţii au contribuit la dezvoltarea companiilor în care au lucrat, la valorile pe care le-au creat prin munca lor.

Pot deveni un (conducător mai bun al echipei mele) specialist în management de personal colaborând cu Performia?

Da! Acesta este esența serviciilor noastre.

Te ajutăm pe tine – antreprenor, manager sau specialist HR – să poți deosebi din timp persoanele productive de cele neproductive, team-playerii de persoanele nocive, să îi angajezi doar pe cei care aduc plus-valoare companiei tale. Te învățăm cum funcționează oamenii, echipele, cum să menții moralul ridicat în echipă, cum să transformi ”un loc de muncă” într-un loc unde colegii vin cu plăcere pentru a contribui la succesul comun al echipei, indiferent dacă ai de condus o echipă mică de câteva persoane sau una mare de zeci sau sute de angajați.

Ai o altă întrebare? Scrie-ne

Dacă vrei să găsești angajatul productiv pentru firma ta, alege drumul cel mai sigur. Soluțiile noastre vor ușura foarte mult alegerea colegului potrivit. Scrie-ne și să începem!

Despre Noi

Performia te ajută să găsești colegii potriviți pentru firma ta. În același timp, te ajutăm să construiești o echipă fantastică cu personalul pe care îl ai deja. Avem teste performante și programe de îmbunătățire a performanței echipei.

 

Tel: +40 722 667 783

Links

Despre Performia

Servicii

Blog

Contact

Szathmáry Zsolt

Performia România

© All Rights Reserved for Performia Romania, 2020